Calea Moşilor

Îmi stă grozav de bine la costum, cu papion la gât, ce n-a văzut Parisul în săptămâna modei ori catwalk-ul în săptămâna brânzei. Camembert, Roquefort, Munster. Pe alese, pentru cunoscătorii de free jazz. Iar femeia asta superbă, apetisantă, în rochie de seară cu sânii bulbucaţi şi spatele dezgolit, cu care-mi fac o intrare triumfală, cu încetinitorul, ca-n filmele cu spioni, la prima mea recepţie oficială de anvergură internaţională, într-o vilă somptuoasă, uşor eclectică, de pe vremea lui Napoleon al III-lea, e tot ce vă puteţi dori, onaniştilor!...
Exact, sunt în misiune. Şi se filmează, sper, din toate ungherele şi din toate unghiurile posibile şi imposibile, cu nişte scule minuscule, dar extrem de performante. Chiar şi la pisoare ştiu că e montată, în faianţă, câte o minicameră, ceea ce-mi oferă un foarte mare avantaj în faţa tuturor celorlalţi agenţi care şi-o scutură şi ei pe-aici… o numesc „arma mea secretă”, şi zău că e tare folositoare în misiunile nocturne.
Zâmbesc, sunt tânăr, vinul nu mă ştie încă pe de rost (I’m cool, prefer Martini cu nişte cuburi de gheaţă, scuturat, nu amestecat), dar am un doctorat în istoria artei, magna cum laude, centura neagră în aikido şi ju-jitsu (deocamdată 2 dani) şi multă, multă încredere în mine.
Ştiu cuvinte din Heidegger, iar pe puicuţa care mă-nsoţeşte am tăvălit-o ultima dată în această dimineaţă, la briefing, pe o canapea Second Empire. Real hard. Canapeaua… E o bunăciune, chiar ştie meserie. I usually don’t kissfuck and tell, but… expresia deep throat, vă spune oare ceva? Ce mai la deal, la vale, şi mama lui Ştefan cel Mare (ca mamă de băiat) ar fi, en somme, tare mândră de mine!...
Zâmbesc, în stânga, în dreapta. Am un zâmbet de reclamă la pasta de dinţi: cu ajutorul lui aş putea deveni, în curând, numai să vreau şi să mi se permită, mare vedetă în domeniul publicitar. Când colo, peste cine credeţi că dau, în mijlocul unui grup admirativ de puicuţe? Peste cel mai simpatic moşneguţ care a făcut vreodată publicitate şi a vândut mai multe storcătoare de fructe decât am avut eu femei cu care să mă pot lăuda (şi ele cu mine, desigur!). Fost culturist în tinereţe, se ţinea încă bine. Şi, ca să facă impresie, înşfăca nişte tinerei de încheieturi, provocându-i să scape din strânsoarea lui de fier beton. Evident, nici unul nu izbutise. Din politeţe? Poate. Din simplul motiv că ei nu erau eu? Cel mai probabil! …Încet, încet, ajung şi eu în faţa moşneguţului. Zâmbitor, îi accept provocarea. Moşneagul îmi prinde încheieturile ca într-un cleşte de oţel, dacă n-aş fi cine ştiţi şi voi că sunt şi dacă n-aş şti şi eu ce ştiu că ştiu, ar fi cazul să-mi fac probleme. Dar nu e cazul. Îl privesc pe moşneguţ în ochi, vă fac în treacă cu ochiul… da, exact: vouă, onaniştilor transtextualişti de pe margine, care mă citiţi acum, apoi… cu o mişcare fulgerătoare, demnă de istoria artei marţiale, îmi eliberez, răsucindu-mi întreg corpul spre stânga, întâi mâna dreaptă, apoi stânga. Ca la carte. By the book.
Dar ce se întâmplă? Brusc, toată lumea se uită mustrător la mine, în timp ce moşneagul ridat, cu sânge pe faţă, cu nasul probabil spart, plesnit, plânge, chel şi sfâşietor, ca o statuie antică a durerii, cu muci veritabili şi lacrimi de crocodil, de-i iese placa, clempănitoare, din gură.

…Îmi doresc să intru în asfalt de ruşine. Nu din cauza suferinţei moşului, dă-l dracului! Ci din cauză că am căzut în capcană ca ultimul mucos fraier. M-a lucrat bătrânul de n-am avut aer, după o manevră ce va rămâne în literatura de specialitate drept „Calea Moşilor” (aşa cum a denumit-o un mossado-masochist notoriu, deghizat în jurnalist arab).
Poza mea a apărut în toate ziarele şi în toate buletinele de ştiri: Dracula ar fi fost tare mândru de mine, ca urmaş, la câte mi se puneau în cârcă. Au mai apărut şi câteva femei chipurile hărţuite de mine, ba chiar violate, după care au fost nevoiţi să mă recheme în ţară, pentru o măsură drastică: o operaţie estetică de urgenţă. Mi-au schimbat chiar şi dantura, zâmbetul meu cuceritor şi virtuala mea carieră în publicitate s-au dus naibii, ardere de tot! Mi-au rărit şi părul, ca să fie siguri. La naiba, chiar mi-au făcut o operaţie de micşorare de sex… ca să nu fiu recunoscut de miile de femei în care pătrunsesem, pe vremuri, fluierând, ca expresul printr-o haltă de ţară, prin care se rostogolesc, ca-n western-uri, daţi de-a dura de vântul plictisit, ciulinii Bărăganului.
(Aveau de unde, pe cinstitelea. Bine că nu mi-au făcut direct schimbare de sex, cred că nu şi-au dat seama că ar fi ieşit mai ieftin.
Oi fi eu mare macho, recunosc, dar am nişte picioare superbe, lungi şi drepte, mai ales dacă le epilez corespunzător, şi chiar sunt un finuţ, în pana mea. O bunăciune, nu? Şi n-am deloc păr pe piept, sau am mult mai puţin decât unele femei din America de Sud sau unele nemţoaice cu care am avut eu de-a face, cândva, şi n-o să mai am probabil niciodată, dar asta e cu totul altă poveste, şi n-o mai lungim aici. Aici o scurtăm, din scurt: ştiu, ştiu, nu-mi aduceţi aminte.)
Acum arăt ca un pârlit de bugetar ponosit care pleacă în vacanţe de căcat cu ditai familionul din care nu lipseşte niciodată soacra operată ori soborul de cumnăţele, în extrasezon, cu trenul, cu naşul, la reducere, cu ceva mâncare de-acasă şi cu bilet la sindicat.
Am boaşele grele, mulţumesc de întrebare, merg crăcănat, fac muncă de birou până la loc comanda, merg acasă şi la serviciu cu metroul şi am uitat de mult senzaţia vântului în păr într-o decapotabilă.
Am avut, chiar şi aşa, câteva misiuni reuşite, în mediul de afaceri japonez, unde ponoseala e, pare-se, o virtute, iar anumite scurtimi sunt ok. Urma să fiu retrimis în misiune la Paris, până a aflat şeful că, în vremurile mele de glorie şi neodihnă, îi arsesem fosta şi actuala nevastă, poate şi viitoarea, vreo cinci amante (din care două în acelaşi timp, să moară mă-sa că n-avut şi ea parte, în tinereţe, de-o maşină adevărată de cusut, ca a mea), şi-o verişoară cam franţuzoaică.
O să zic mersi dacă prind un Congo, şi asta la sfântul aşteaptă!

Moşul e bine, mersi de întrebare. Nici măcar nu e moş, era doar bine machiat atunci. Acum e probabil pe o insulă exotică, cu câteva bunăciuni care cunosc meserie, şi mai ales ce înseamnă deep throat…