paianjenul negru

e un paianjen negru la ea-n cap.
o linge pe meninge, se prelinge
pe pielea ei netatuata, de fata
mare, nesarutata de soare.

e un paianjen negru la ea-n cap.
din intunecimea lui iese la plimbare
peste pielea ei imaculata
pasind incruntat cu labele-i de vata.

(nu va mai zic ca i se cuibareste in buric.)

e un paianjen negru la ea-n cap.
pielea ei i se-ntinde la picioare
supusa, tresarind de fiecare data
sub cautatura lui incruntata.

e un paianjen negru la ea-n cap.
din pantec toarce vise interzise,
zambete, clise, toropeli si cosmare,
greturi de seara si noduri cu funda.

(nu va mai mint ce insectar are in aparatul dentar.)

e un paianjen negru la ea-n cap.
totul e doar o alta amanare.
nescrisa, cu ameteli de minge.
alba, ca o crampa de drac.

e un paianjen negru la ea-n cap.
el stie ca in pielea ei ridata
va saruta sfios candva punctul care
asteapta muscatura-i inveninata.

(nu va mai scriu ca-i tese poeme obscene in sicriu.)

e un paianjen negru la ea-n cap.
ninge. nu se grabeste niciodata. niciunde.
el cauta un colt rotund in care sa se-ascunda
intr-o noua re-muscare, mai profunda.